Geko’s Attic

#1. Discuţiile la telefon
durează cel mult 30 de secunde.

#2. Pentru o vacanţă de 7 zile
ai nevoie de o singură valiză.

#3. Nu simţi nevoia să ţii sub observaţie
viaţa sexuală a prietenilor tăi.

#4. Prietenilor tăi nu le pasă
dacă ai slăbit sau te-ai îngrăşat.

#5. Nu laşi o avere la frizerie.

Nu poţi înţelege cu adevărat
oamenii şi întâmplările din jurul tău
până nu ţi-ai luat un anumit număr
de palme peste ochi şi de pumni în dinţi
de la viaţă.

Nu cumpăra lucruri cu bani pe care nu-i ai
pentru a impresiona oameni pe care nu-i placi.

 Se ia o piţipoancă.
Se desface în elementele componente.

1. Păr vopsit blond.
2. Machiaj strident.
3. Cercei uriaşi.
4. Ochelari de soare. Nonstop.
5. Ţoale strâmte. Mici.
6. Preferabil roz.
7. Care nu acoperă prea multe.
8. Cizme cu sclipici.
9. Accesorii nenumărate, sclipitoare.
10. Preferabil de firmă.
11. Telefon ultimul răcnet.
12. Privire goală, dar sfidătoare.
13. Bot ţuguiat.

(Mă fascinează acest bot ţuguiat.
Care să fie mesajul ascuns ?
Că ştie să pupe ? Să sugă ? Să… ce ?!)

Care e scopul celor 13 elemente componente ?
Să atragă bărbaţi.

Dar nu, nu orice fel de bărbat !
Trebuie un bărbat cu ochelari de soare nonstop,
multe lanţuri, multe telefoane şi multe iniţiale.
Preferabil DG, CK şi BMW.

Trebuie să se vadă că are mulţi bani.
Mulţi, mulţi bani. Mormane de bani.
Nu e suficient să-i aibă. Trebuie SĂ SE VADĂ.

Rezumat:
“Asta e marfa, tu ai banii.
Hai să facem schimb.”

O concluzie scurtă ?
Dacă-i spui că e curvă, se supără.

Iarnă, ger.
O vrabie pe jumătate moartă de frig
cade din pom în mijlocul drumului.

O vacă aflată în trecere
trânteşte o balegă peste ea.

Datorită căldurii, vrabia îşi revine,
scoate capul şi începe să ciripească.

Din tufiş sare o pisică,
o scoate şi o mănâncă.

Morala #1: Cine te bagă în căcat
nu-ţi vrea neapărat răul.

Morala #2: Cine te scoate din căcat
nu-ţi vrea neapărat binele.

Morala #3: Dacă tot eşti în căcat,
măcar ţine-ţi dracului gura !

Nu trăi prin comparaţii.
Fii propriul tău sistem de referinţă.

La întrebarea
“Arăt grasă în blugii ăştia ?”,
răspunsul corect este NU.

Citeam recent un articol al dlui Lucian Mîndruţă în Dilema Veche online. Ca o regulă generală, pe mine nu mă interesează ce au alţii de spus, dar, de data asta, m-a pus dracu’ să arunc un ochi pe comentarii. Şi, brusc, mi-am amintit DE CE nu mă interesează ce au alţii de spus.

Se pare că tot mai mulţi consideră că “dreptul la opinie” este, de fapt, o obligaţie, şi procedează ca atare. “Eşti un prost”, “spui numai tâmpenii”, “du-te, bă, şi te culcă”, “nu-mi place cum scrii”.

Ha ! Rewind. Stop.
“Nu-mi place cum scrii.”
Hai să detaliem un pic ideea asta.

Eu am un magazin de pantofi. Tu intri în magazinul meu şi-mi ceri o pereche numărul 39, deşi tu porţi 43. Apoi vii şi-mi dai cu ei în cap, că nu-ţi sunt buni. Păi stai aşa, Grigore, că nu te-am rugat eu nici să intri în magazinul meu, nici să-ţi iei pantofi cu 4 numere mai mici !

“Nu-mi place cum scrii.” Păi nu mai citi, Grigore ! Dacă nu-ţi place, nu citeşti. Dacă nu-ţi place filmul, schimbi canalul. Dacă nu-ţi place ciorba, o laşi în farfurie. E foarte simplu. De ce nu faci la fel şi aici ? Sau, dacă eşti masochist şi vrei să suferi, măcar ai bunul simţ să-ţi savurezi plăcerile în tăcere.

Nu, nu, oamenii se simt datori să aibă o părere.

Mi-am amintit cu ocazia asta de o vorbă citită nu-mai-ştiu-pe-unde: “The Internet doesn’t make you stupid, it just makes your stupidity known to the whole world.”

Sau, cum zicea regretatul Isaac Asimov:
“Împotriva prostiei zeii înşişi luptă în zadar.”